Cuvinte deghizate in nonsens

Uzură

2012-02-11T14:28:00.003+02:00

Eşti un suflet ros, măcinat,
Zgâriat pe margini, uzat,
Mototolit, lipit şi apoi din nou tăvălit in praf,
Rătăcit în colţuri de lume.

Eşti pământean şi încă trăieşti pentru că te-ai regăsit de atâtea ori
În colţurile altor inimi...

Ştii ce?

2011-09-19T20:13:00.003+03:00

Aş vrea să dispar. Din decorul ăsta prefăcut, mort, îngheţat.

Mi-e rece apoi cald.

Şi-aş vrea s-arunc ceva din mine.

Să rămân cu nimic

Pentru că pustietatea nu doare atât de tare.

Şi-aş mai vrea să îmi încui găndurile

Să nu mă mai gândesc la nimeni niciodată

Pentru că nu merită.

2011-08-14T20:49:00.004+03:00

Înserare timpurie-
strălucire estompată,
vie;
culori epuizate,
secate;
noapte-
veşnică,
sufocată în arome violet,
stropită cu praf şi sunet.

Urlete mute.
Punte
ce desparte întunericul de moarte;
şoapte.

"Te-am pierdut mâine."

Salvare

2011-08-08T10:57:00.004+03:00

Tu, copile, îţi plângi sufletul asupra casei de carton

Pe care, cu grijă, o clădiseşi din toate rămăşiţele viselor tale,

Şi care, acum zace fărâmiţată de mâinile categorice ale propriului tată-

Nici nu ştia că în ea îţi lăsasei fericirea…

Tu, adolescentule, suspini pe podea cu inima frântă

Pentru că toate uşile către înţelegere ţi-au fost încuiate

Şi toate scările pe care mai puteai urca, blocate, de către cuvintele propriului tată-

Ştia că asta doare cel mai tare…

Tu, prezent, nu mai poţi vărsa o lacrimă, deşi te simţi mai pierdut

Decât atunci când fericirea ţi-a fost călcată în picioare ori părerea ignorată;

Acum poţi doar să înţelegi că nu mai există nicio şansă de salvare de la propriul tată-

Doar el ştie sigur că aşa te vei pierde…

Do you know how it feels?

2011-07-13T22:47:00.004+03:00

Ştii cum e să nu poţi face nimic?

Să te ţină un singur principiu legat la pământ,

Să te zbaţi, să urli... şi toate astea să fie doar în capul tău

Pentru că ţi-ai dorit asta, îţi doreşti, dar ţi-e prea frică să nu porneşti totul greşit

Şi simţi că oricâte ai cunoaşte nu ai nicio şansă la reuşită

Şi orice posibilă cale îţi pare un eşec.

Ţi-e doar prea teamă să păşeşti înainte…

Escapadă premeditată involuntar

2011-06-16T18:14:00.003+03:00

Durerea apare când numele şoptit de un suflet străin şi persoana cu acel nume sunt foarte departe unul de altul.

Merită să întreţii un foc care arde pentru altcineva cu speranţa că într-o zi va arde şi pentru tine? Merită să devii de piatră numai ca să nu mai simţi frigul? Frigul chiar şi in canicula verii…

Ţi-aş căuta în ochi o tresărire, un subînţeles, până aş trece prin tine cu privirea. Chipul tău e gol, lipsit de frământare…

“Aş scrie toate coincidenţele care mi s-au întâmplat dar aş rămâne fără foi…”

E vina subconstientului?

2011-04-22T22:42:00.005+03:00

Realitate suprimata de un zambet furat intr-un vis planuit, imaginat, premeditat,
Scris pe foile mototolite cu furie si apoi aruncate in neantul constiintei mele;
Te reneg.

Insa ca un parazit iti faci loc prin capilarele suferintei si regretului,
Si toate astea fara a avea macar o idee despre faptele tale.
Nu stii.

Nimic.

Imaginea pe care mi-am creat-o in vis e atat de diferita de realitate incat mi-e teama sa te revad. Nu vreau sa imi spulberi admiratia pe care am adunat-o. Iar cand n-am puterea sa fac nimic plang.

Serotonină

2011-04-20T00:06:00.004+03:00

Cum aş putea să fiu atât de ingnorantă, de oarbă, de nepăsătoare,

Încât să nu încerc să dezleg un fir înnodat cu atâta răbdare şi meticulozitate,

Care, de oricât de sus aş privi,

Tot mi-ar da impresia că e cu cinci minute lumină mai aproape de soare decât mine?

Ce ironie… să observi un fir de aţă de la o distanţă pe care nici imaginaţia n-ar putea-o vizualiza…şi cu atât mai puţin diminua…

Ne-am dematerializat

2011-04-20T00:06:00.002+03:00

Ne-am ales trupuri noi, spirite noi.
Ne-am pierdut identitatea în materii obscure.
Aşteptam doar răsăritul.

E oare fără rost?

2011-04-20T00:05:00.000+03:00

Degeaba mi-am arătat entuziasmul,
Durerea, anxietatea,
Mi-am inundat sângele cu soare, chipul cu-n zâmbet,
Mi-am expulzat nestatornicia din miocard

Degeaba...
Când lumea din jur a devenit un nonsens,
Căci scoţând totul astfel la iveală
Am sesizat că am rămas cu întreaga nimicnicie a Universului.
Speram că oamenii când primesc oferă,
Iar că cei ce oferă primesc.
Se pare însă că Terra are la baza funcţionării în principal sofisme.

Asculta mai multe audio diverse

1 lună...4 săptămâni...28 de zile

2011-04-20T00:04:00.000+03:00

Am simţit azi raze cu diametre microscopice înţepându-mi faţa,
Intrându-mi prin pori ca nişte ace minuscule şi ascuţite.
Am simţit lumina în vene, soarele în gene.

Am înviat, am plonjat fericită pe coridoare
Pustii şi prăfuite.
Suflete măcinate au revenit astăzi la viaţă.

Pe tine te-am aşteptat o lună întreagă...

Refugiu

2011-04-20T00:00:00.001+03:00

Mă cufund ireversibil în ascetismul unui mizantrop
Ce a uitat gustul aprecierii.
Mă scufund foşnitor în foi vechi cu odor sinistru
Ca-n frunze suspendate simetric.
Învăţ
Să sesizez ce-i infim, să înţeleg ce-i impunător.
În scoarţe maroniu-roşcate urmăresc absolutul.
Tuş fluent împrăştiat cu nonsens pe forme plane, ude, ondulate, vetuste;

Ţi-am spus vreodată cât de uşor e să înşiri
Pe o hârtie perfectă un gând lamentabil, mizer
Şi apoi să pretinzi că propria conştiinţă şi-a luat zborul în rai?
Te-ai gândit vreodată cum orgoliul zisului sapient îşi face loc dând coleric din antebraţe
Până când, ars cu atâta forţă şi împotrivire,
Îţi rezemi uşor frontalul încins de bucata de lemn rece şi lăcuită
Cu miros de vanilie şi praf?
Ţi-ai imaginat câte particule, monade dorm în părul tău, în scalp, sub piele, înoată în lichidul cefalorahidian şi apoi se ascund în scoarţa cerebrală?
Ai înţeles câte lucruri pierzi din vedere, câte persoane pierzi?
Ai văzut că tuşul negru e mai închis la culoare decât cărbunele, dar n-ai văzut strălucirea celui din urmă?

Între scoarţe şubrezite cu miros de vanilie, scorţişoară şi praf,
Dezleg, descurc, deznod aforisme,
Iar tu... îţi arăţi admiraţia de mizantrop morbid printr-un rictus ironic.
"M-au întrebat des ce caut aici, le-am răspuns să nu se simtă singuri."

Singura am invatat...

2011-02-26T15:22:00.002+02:00

Am invatat ca de cele mai multe ori ne dorim mai mult exact ceea ce nu putem avea
Si de aceea nu stim sa ne bucuram de ce ni se ofera.
Am invatat ca persoana pe care ti-o doresti cel mai mult in viata ta
In majoritatea cazurilor nu va fi acolo,
Insa cand vei renunta ea, se va intoarce la tine.
Am invatat ca oricat de mult am vrea sa schimbam trecutul,
Singurul care poate fi schimbat este viitorul.
Am invatat ca trebuie sa ne legam de orice sansa pana nu este prea tarziu.
Am invatat ca singurul lucru pe care il ai pe lume este persoana ta
Si ca nu trebuie sa-i invinuim pe cei care vin si pleaca din viata noastra,
Ci, din contra, sa le multumim ca ne-au ajutat sa devenim mai puternici, mai buni.
Am invatat ca tristetea si fericirea sunt lucruri relative
Care apar intotdeauna in comparatie cu ziua de ieri,
Ca nu trebuie sa ai totul ca sa fii fericit.
Am invatat ca cea mai buna intelegere este intre doi oameni care comunica,
Pentru ca astfel vor incerca sa se puna unul in locul celuilalt.
Am invatat ca realitatea inseamna pentru fiecare ceva diferit
Si ca orice om isi alege propria lui lume,
Doar ca uneori uita scopul sau initial pe Pamant.
Am invatat sa nu judec lumea dintr-o singura perspectiva,
Caci in orice conflict fiecare are partea lui de vina.
Am invatat ca viata nu e destul de lunga sa o lasi sa treaca pe langa tine
Si ca intotdeauna trebuie sa-ti fixezi un scop pe care sa-l urmaresti.
Am invatat ca nimeni n-o sa-si dedice intreaga viata tie,
Insa ca trebuie sa fii recunoscator pentru orice clipa de atentie primita.
Am invatat ca respectul se castiga prin respect,
Iar intelepciunea prin forta exemplului.
Am invatat ca trebuie sa fii mai intelegator cu necazurile,
Pentru ca ele te vor duce mereu cu un pas inainte.
Am invatat ca odata cu fiecare lacrima varsata devii mai increzator in sine.
Am invatat ca nu trebuie sa te subestimezi inainte sa incerci si sa nu te supraestimezi dar nici sa renunti pana nu reusesti.
Am inteles ca poti face bine societatii schimband unele conceptii gresite ale celor din jur,
Insa nu inainte de a te schimba pe tine.
Am invatat ca inainte sa te schimbi in bine trebuie sa iti recunosti defectele
Si ca oamenii orgoliosi, din aceasta cauza, isi incetinesc enorm evolutia.
Am invatat ca in mare parte iti faci singur soarta prin deciziile pe care le iei
Si ca aceste decizii arata cine esti tu cu adevarat.
Am invatat ca multi oameni invata, insa nu stiu sa si aplice.

Am invatat ca toate acestea sunt rezultatul dorintei de cunoastere: a intregii lumi si , nu in ultimul rand, a propriei persoane,
Pentru ca analizandu-i pe ceilalti te poti descoperi pe sine.

Invata si tu...

17.

2010-12-07T23:35:00.004+02:00

Ce a insemnat 16 pentru mine? MULT. Asta descrie tot.
16 a fost o mare de contraste. O multitudine de impliniri si dezamagiri. Lacrimi amare picurate in fulgii albi si reci. Zambete sarate si dansuri nebune in mirosul marii. Lucruri noi, obiceiuri vechi. Rai si Iad. Viata si moarte. Sarut si uitare. Trecut si viitor, dar in special prezent. A fost cel mai frumos an de pana acum. A fost liceu, nou, cunoastere, familiarizare, atasament, obisnuinta si apoi nimic. A fost apogeul. N-am mai simtit atatea lucruri intr-un singur an si in acelasi timp n-am mai avut niciodata perioade de indiferenta atat de pronuntata. 16 a fost TOT: iubire, speranta si dezamagire. Un vis implinit. Un munte urcat. A fost tinerete, intensitate si in special, mai multa incredere in sine.
Ce va fi 17? Probabil pragul maturizarii, al cunoasterii unor lucrur care poate ca dor. Sau, de ce nu, o continuare a fericirii. Un vis nou. Un zambet puternic. Un zbor. Un ultim zbucium al infantilitatii. O picatura din toate. Promit ca te voi pastra si pe tine, 17. Sper ca vei fi cel putin la fel de special ca 16 si ca nu te voi lasa si pe tine sa treci atat de repede pe langa mine. Te voi tine in brate mai strans. Sper ca voi deveni mai constienta de acest lucru: ca nu trebuie sa pierd o clipa din tine...

Sunt

2010-11-19T22:21:00.002+02:00

Sunt un cufar. Prafuit, lasat intr-un pod, unde totusi vine lumea sa arunce in el amintiri iar si iar. Un cufar plin de suferinta, care abia se mai inchide. Un cufar incuiat, din care nu poti lua nimic. Poti doar sa arunci.

Datorita tie...

2010-10-30T00:58:00.002+03:00

Am pornit pe un drum. Un drum nou, necunoscut. Am riscat si nu stiu ce se va intampla cu mine de acum inainte.
Iau trenul la intamplare. Scot capul pe geam si respir aerul. Las vantul sa se joace in parul meu. Apoi ma ridic si ies pe geam pana la abdomen. Cineva mi se alatura in nebunia vitezei. Initial ma simt in siguranta, e ca un drog, insa imi dau seama ca numai eu stiu despre ceea ce fac. Imi dau seama de risc, insa nu pot sa evit nimic.

De la inceput

2010-09-07T01:38:00.004+03:00

Am ajuns in acelasi loc. Voi incepe din nou. Si poate iar voi veni aici. Plec si apoi revin. Merg in cerc- la infinit.
A fost greu... mai greu pentru ca nu am inteles ce s-a intamplat cu adevarat de la inceput. Extrem de greu pentru ca au intervenit si banuielile celorlalti. Iar sfarsitul- totul datorita vorbelor rautaciose din jur. Chiar daca suna ciudat, ele m-au ajutat cel mai mult. M-au facut sa imi schimb parerea... Sa imi dezleg esarfa purtata atata timp in dreptul ochilor. Sa nu mai fiu oarba.
Oare ma vor ajuta vreodata toate astea? Oare la un moment dat voi reusi sa disting ce e bine pentru mine si ce nu?
Atunci, incertitudinea s-a transformat in ceva concret. Acum, totul a devenit nimic pentru mine. Nu a meritat...
Am sa las in urma ceva frumos, fara regret. Orice actiune de-a mea face acum parte dintr-un tot, care la randul lui s-a concretizat printr-un verdict- faptul ca acum sunt eliberata de orice suferinta... ca pot merge mai departe. Daca orice mica fapta ar fi lipsit, poate acum nu as mai fi fost aici.

Mai bine...

2010-07-27T16:14:00.004+03:00

Ai explodat in inima mea, te-ai sfaramat in mii de bucati. Am sa le adun si sa le arunc pe toate afara din mine. Vor fi si bucati mai fine decat nisipul, acelea vor dura cel mai mult. Am sa te alung pentru ca stii ca nu ai ce cauta aici. Ne vedem la toamna, soapta, chip, sarut, invaluire, parfum al verii mele... Pana atunci vreau sa pleci din mine, altfel imi va fi greu intreg anul... Altfel te voi vedea la fel pentru totdeauna...
Cu liniste e mult mai usor. Fara sa stiu ca existi, fara sa stiu de tine. Fara sa-mi aduca vantul parfumul tau, fara sa te mai vad.
Orice ar fi, voi iesi la capat. Ma voi obisnui in cel mai rau caz. Va fi bine...

It's all gonna be alright
Even this will pass
Tomorrow comes at last...

Haos in ploaie

2010-07-03T20:56:00.006+03:00

Ai vazut cum ploua?
Ai vazut cum atatia stropi de ploaie cad incontinuu, unii peste altii, izbindu-se cu furie? Cum ai senzatia ca sunt atat de multi, incat alcatuiesc un singur lucru? Cum nu ii poti numara niciodata, oricat de bland si senin ar fi cerul? Pentru ca unii se nasc , altii mor, cantopindu-se cu pamantul...
Dar ai observat ca aproape niciodata doua picaturi nu cad in acelasi loc? Ca sunt atat de diferite, ca nu isi intalnesc niciodata aceasta pereche, chiar daca ea ar fi existat? Doua lacrimi care sa moara impreuna... Ar deveni una singura, nu s-ar mai deosebi deloc una de cealalta.
Asa poate fi si cu noi? Ne putem intalni, trai viata si muri impreuna?
Nu putem sta cu o persoana o viata intreaga pentru ca nu e nimeni in lumea asta identic cu noi. Chiar daca pornim din acelasi loc, totul din jur ne schimba. Ne izbim de alti stropi inevitabil. Alte picaturi intra in calea noastra, apoi ies la cea mai mica adiere.
"Semanati ca doua picaturi de ploaie"-Gresit. Fiecare picatura de ploaie are povestea ei. Nu putem nici noi deveni aceeasi persoana pentru ca nu exista identicitate, perfectiune.
Si cu toate astea, acceptam persoane diferite de noi in viata noastra. Ne aduc impreuna coincidentele. Insa uneori nu sunt de ajuns, iar calatoria devine din ce in ce mai scurta. Si uneori ajungi sa regreti ca nu a durat atat de mult, ca nu au fost mai multe coincidente. Insa nu poti da vina pe nimeni, pur si simplu asa a fost sa se intample. Trebuie sa te multumesti ca nu a trebuit sa duci acea calatorie, cat de scurta ar fi fost ea, singur. Ca a fost cineva alaturi de tine...
Ploaia e un haos total...

-Inapoi de la intalnirea bobocilor. M-a prins ploaia pe drum. La ce altceva puteam eu sa ma gandesc?-

Regrets are not allowed here anymore

2010-07-03T01:09:00.003+03:00

Mi-a fost dor sa scriu. Nu am scris totusi pentru ca mi-a fost putin greu sa ma hotarasc ce e in capul meu cu adevarat. Stiu ca uneori am exagerat si ca alteori am reusit sa fiu destul de nepasatoare incat sa nu ma afecteze. Insa in mare imi pasa, chiar mai mult decat ar trebui...
M-au ajutat si alte lucruri sa inteleg ca nu e ceea ce am nevoie, insa pur si simplu nu pot renunta, pentru ca simt ca asta imi doresc cu adevarat.
E prima oara cand am reusit sa trec pragul acela inalt, sa pasesc intr-o camera in care nu mai am regrete. Nici nu am de ce sa regret. Totul m-a facut sa zambesc, m-a facut fericita. M-a ridicat mai sus decat niciodata, am putut zbura mult timp. Si cel mai important, nu am cazut... inca. Si chiar daca voi cadea din nou, simt ca nu ma voi zdrobi brusc de pamant. Mi-am luat masuri pentru asta.
A fost prima mea speranta implinita si chiar daca nu pare a fi ca la inceput, nu am de gand sa o las sa treaca prea usor... Vreau sa o pastrez cu mine pentru totdeauna, chiar daca sunt destul de constienta ca nu va dura mult. Sau... poate nici nu va incepe...
Orice s-ar intampla, voi fi stapana pe mine. Asta vreau. Poate ca ma mint singura, insa imi doresc din tot sufletul sa fie asa: sa ma bucur de orice lucru frumos care mi se intampla si sa nu fiu dezamagita atunci cand pur si simplu nu a fost sa fie. Nu am ce pierde, pentru ca de fapt nu am nimic. Poate doar niste vorbe goale, dar cred ca pot trece usor peste ele, asadar fara dezamagiri.Astea apar doar ca rezultat al dorintelor si sperantelor pe care mi le fac. Iar ce pot castiga, ramane de vazut. Oricum totul se va transforma in simple amintiri daca nu voi sti sa ma bucur de clipa...
Prea multe piedici in calea fericirii.
But still...regrets don't make sense.
You can't regret
Something you haven't got yet.

Still -C-

Fericire la intamplare...

2010-05-24T23:01:00.006+03:00

E a mia oara cand spun ca ma ranesc singura. Ca sunt atat de naiva incat sa cred in minuni. Ca de fiecare data reusesc sa imi croiesc acelasi sfarsit- dramatic, plin de dezamagire si evident urmat de o cadere a increderii in sine. A devenit deja patetic de previzibil. Ce pot sa fac? Sa nu mai pun suflet in nimic? Si unde raman macar acele cateva zile de fericire in care pur si simplu simt ca zbor si ca nu mai am nevoie de nimic pamantesc? Sa nu le mai am nici macar pe ele? Merita sa renunt la o fericire temporara ca sa nu mai fac cunostinta cu suferinta?
Ma urasc cand sunt atat de naiva. Naiva, Naiva, Naiva! Pentru ca nu imi dau seama ce fac si apoi regret profund. Nu vreau sa ma mai gandesc la nimic! E greu, e enorm de greu sa vrei sa dai timpul inapoi si sa iti dai seama ca e complet imposibil... Cea mai profunda dezamagire e dezamagirea de sine...
"False pretense, you'll hurt again"
De cate ori trebuie sa citesc versul asta?!?
Nu stiu. Ma simt mai prost decat iti poti imagina. Macar nu sunt singura. Macar pot avea uneori alinare...
Azi mi-am dat seama ca am lasat in urma prea multe si totusi nimic. Am scrijelit orice intamplare, orice simtire, insa nimic nu se poate considera major. Am trait doar din nimicuri...!
Uneori ma intreb de ce, de ce eu, de ce niciodata... De ce nimic, absolut nimic? De ce sper mereu orbita de situatie, de ce sunt atat de optimista cand nu am de ce si pesimista cand nu trebuie... De ce trece timpul atat de repede pe langa mine, de ce ma depaseste cu atata ironie?
Raspunsul, evident, sunt eu. Insa nu stiu in ce sens. Am incercat sa schimb asta, sa ies din confuzie. Am incercat multe, dar degeaba. Viata mea a ramas la fel, ba chiar mai ravasita decat inainte. Am cautat alte feluri de a fi fericita, iar cand am crezut ca am reusit mi-am dat seama ca nu s-a schimbat nimic, doar am neglijat vechile obiceiuri. Rezultatul: acum nu mai am nimic sigur. Tot ce mi-a ramas e fericire la intamplare...
Si vad ca nu pot deloc sa invat din greseli...
giving up on -C-

I'm on my own now

2010-05-16T00:43:00.005+03:00

Sunt eu acum. Poate acea 'eu' care trebuia sa fiu de la inceput.Sunt stapana pe mine. Acum pot fi oricine, oricand, oriunde. Pentru ca nu stiu deloc cine sunt si pentru ca imi iubesc viata ravasita. Nu mi-o vei intelege niciodata, insa eu cred ca asa e cel mai bine. Totul trebuie sa fie imprebvizibil... Un 'eu' concret si totusi imprevizibil.
Anul acesta a fost cel mai frumos din viata mea. Greu de crezut, nu? Am inceput sa plang cand colega mea de banca a afirmat asta... Se va sfarsi si el, insa niciodata nu voi mai putea fi boboaca.
8 a fost geniala, chiar daca am fugit toata noaptea(de x si dupa y). Ma bucur ca nu intelegi nimic. Nici nu trebuie. Doar eu inteleg :)
Stiu ca scriu numai tampenii la ora asta, dar viata are si ea uscaturile ei.
A venit vara in sufletul meu! Am sa-mi arunc sufletul in mare. Deja o vad... scumpa mea mare...
Vad deja nisip spulberat de vant... Poate griji spulberate... sau poate vise. Tot ce imi doresc e sa nu fii tu spulberat din gandurile mele. Din nou un 'tu' imprevizibil. Un 'tu' pe care nu il cunosc. Nici nu stiu cine va fi 'tu'-ul verii mele...
Handmade friendship bracelets - As face cate una pentru fiecare din voi pentru ca va iubesc...
Paranormal activity -Do not try at home!
-C- (from MY point of view)

The end

2010-04-28T16:15:00.004+03:00

S-a terminat. In sfarsit. Nu mai vreau nimic, nu mai am nevoie de nimic de la tine. S-a dus tot. Nici nu stii cat de mult ma bucur...
Am ajuns in acea ultima faza de oarecare dezgust. Nici nu stii cat ma chinui sa te privesc exact ca inainte, ca acum 7 luni. E foarte greu, pentru ca am ajuns la acea stare de dezgust. Nu vreau sa fiu rea, vreau sa fim in continuare prieteni. Nici nu as putea sa ma comport altfel din moment ce tu nu stii nici macar inceputul. De fapt nici nu stii daca a fost vreodata un inceput.
Sunt mandra de mine ca am reusit sa ma ascund atat sub masca. Acum mi-ar fi fost si mai greu. De aceea prefer sa nu dau nimanui explicatii. E destul cat ma lupt cu mine sa imi inteleg pasii.
Cat de repede pot sa imi schimb starea... Cred ca am devenit deja experta in asta.
E bine sa fii pe picioarele tale de cele mai multe ori. Asta daca esti in stare sa iei anumite decizii. Sunt eu din nou... oare?

E prea cald
Crede-ma ca n-o sa ma mai ard
Prea curand...
Cu tine, cu ei...
Cu nimeni!
Si nu, acum nu cred in mine;
In nimic din tot ce zic.

Sper sa iasa bine pe 8...
d'oh doar e 8! :|
-B to C-

The day I'll give up-

2010-04-25T16:22:00.005+03:00

-Nu stiu cand va fi. Se pare ca niciodata nu apare cand trebuie. Am senzatia ca prea multa lume se joaca cu mine, cu gandurile mele, cu sentimentele mele.
Ma confrunt cu ceva nou. Un fel de nesiguranta din cauza careia trebuie sa port o masca permanenta. Nu pot sa fiu cineva daca nu stiu cine sunt. In al doilea rand, partea din mine care vrea, imi aduce o stare profunda de regret. Iar el contribuie la toate astea. Rezultatul? Nopti nedormite. Vise ciudate. Frica. Frica de ce? De necunoscut? Nu se pune problema... De singuratate? Posibil...
Si daca istoria se repeta? Daca eu nu vreau sa admit asta? Si totusi... seamana totul atat de mult...
Ar trebui sa incerc sa te inteleg... Poate iti e greu... Poate e prea devreme... Sau poate faci totul din politete sau din respect pentru prieteni... Poate oare asta sa se transforme in dragoste?
-B-

Daca as fi fost...

2010-04-18T19:20:00.003+03:00

Leapsa de la siiiiis >:D<

Daca as fi fost:

O luna, as fi fost: Decembrie
O zi a saptamanii, as fi fost: Sambata
O parte a zilei, as fi fost: Seara
O directie, as fi fost: Dreapta
O planeta, as fi fost: Venus
Un film, as fi fost: Remember me
Un lichid, as fi fost: Lacrima
O piatra, as fi fost: Ametist
Un tip de vreme, as fi fost: Ploaie
Un instrument muzical, as fi fost: Chitara
O emotie, as fi fost: melancolie
Un sunet, as fi fost: Tipat
Un element, as fi fost: Focul
Un cantec, as fi fost: Angels cry
O carte, as fi fost: Panza de paianjen
Un oras, as fi fost: niciunul
O aroma, as fi fost: Cafeaua; coaja de portocale
O culoare, as fi fost: Violet
Un material, as fi fost: Casmir
Un cuvant, as fi fost: Viata
O parte a corpului, as fi fost: Irisul
O expresie a corpului, as fi fost: Zambet
Un personaj din desene animate, as fi fost: Sora :))
O forma geometrica, as fi fost: Stea
Un numar, as fi fost: 8
Un mijloc de transport, as fi fost: un Smart =))
O haina, as fi fost: Esarfa

Traieste!

2010-04-12T15:33:00.005+03:00

Am realizat ca viata e singurul lucru important pe lumea asta. Nu ne dam seama cat trebuie sa avem grija de ea si cat sa o iubim. Ceva mi-a deschis ochii... O tragedie- pentru care am plans, cu toate ca nu aveam nicio legatura. Am plans, pentru ca mi-am imaginat cum ar fi sa nu imi mai traiasca parintii, fratele, prietenii mei cei mai buni, sa nu mai traiesc eu. Tot a durat mai mult de 2 saptamani... si inca sunt in stare sa plang daca ma mai gandesc la asta...
Incerc sa fiu optimista... cat pot de mult. Am ajuns sa ma bucur ca stau intinsa pe iarba, ca e soare afara, ca m-a prins ploaia departe de casa, fara vreun adapost in jur. Ca pot pastra amintiri, ca am prieteni. Ca pot scrie, ca pot desena,ca ma pot exprima. Ca am pe cine sa iubesc atat de mult, pentru ca imi da voie sa fac asta. Nici nu conteaza ce primesc inapoi. Si imi doresc sa am posibilitatea sa fac tot atat de multe lucruri simple. Sa ramana ceva in urma mea, ceva ce sa ii faca pe altii fericiti. Viata nu e facuta sa te bucuri din lucruri mari...

"Nu te mai plange atat!"
Ma plang doar pentru ca imi dau seama ca imi irosesc viata pe lucruri inutile...

... RIP -E-

The only way you'll ever keep her in your hands...

2010-04-10T23:38:00.002+03:00

When she walks away from you mad-[ Follow her]
When she stares at your lips-[ Kiss her ]
When she pushes you or hits you-[ Grab her and don’t let go ]
When she starts cursing at you-[ Kiss her and tell her you love her ]
When she's quiet-[ Ask her what’s wrong]
When she ignores you-[ Give her your attention ]
When she pulls away-[ Pull her back ]
When you see her at her worst-[ Tell her she's beautiful ]
When you see her start crying-[Just hold her and don’t say a word ]
When you see her walking-[ Sneak up and hug her waist from behind ]
When she's scared-[ Protect her ]
When she lays her head on your shoulder-[ Tilt her head up and kiss her ]
When she steals your favorite hat-[ Let her keep it and sleep with it for a night]
When she teases you-[ Tease her back and make her laugh ]
When she doesn’t answer for a long time-[ reassure her that everything is okay ]
When she looks at you with doubt-[ Back yourself up with the TRUTH ]
When she says that she likes you-[ she really does more than you could understand ]
When she grabs at your hands-[ Hold hers and play with her fingers ]
When she bumps into you-[ bump into her back and make her laugh ]
When she tells you a secret-[ keep it safe and untold ]
When she looks at you in your eyes-[ don’t look away until she does ]
WHEN SHE MISSES YOU-[ SHES HURTING INSIDE]
When you break her heart-[ the pain NEVER really goes away ]
When she says its over-[ she STILL wants you to be hers ]
When she repost this bulletin-[ she wants you to read it ]
- Stay on the phone with her even if she’s not saying anything
- DON'T let her have the last word
-always call her when you know something’s wrong
-Pretty and beautiful is soo much better
- Say you love her more than she could ever love you
- Argue that she is the best ever
- When she's mad hug her tight and don't let go
- When she says she's ok don’t believe it, talk with her
- because 10 yrs later she'll remember you
- Call her at 12:00am on her birthday to tell her you love her
- Call her before you sleep and after you wake up
- Treat her like she's all that matters to you
- Tease her and let her tease you back
-Stay up all night with her when she's sick
- Watch her favorite movie with her or her favorite show even if you think it’s stupid
- Give her the world
- Let her wear your clothes
- When she's bored and sad, hang out with her
- Let her know she's important
- Kiss her in the pouring rain
- When she runs up at you crying, the first thing you say is;"Who's ass am I kicking today baby?"

Pentru ca asa suntem noi...

False pretense

2010-03-08T22:31:00.006+02:00

Se spune ca a venit primavara... Cred ca am inceput sa il cred pe proful de fizica in legatura cu glaciatiunea lui pe seama careia tot face misto de noi de ceva timp...
Azi pur si simplu a inghetat sufletul in mine... Welcome, my sweet and beloved spring! Cu ger de -20 de grade, zapada si viscol... mai rau ca iarna asta...
Pot sa spun ca imi e dor de primavara? Nu... e mult mai mlt de atat... O vreau din tot sufleul... Si exact acum cand mi-o doresc mai mult... se incapataneaza si nu mai vrea sa vina... Cata ironie...
O vreau mai mult decat orice pentru ca aparent e singurul lucru care ma mai poate face fericita. Macar ea nu e o iluzie cu care sa ma hranesc si de data asta... Vreau soare. Vreau sa fiu din nou fericita...
Pur si simplu simt ca ea e singura cale... Degeaba sunt fericita un moment...pentru ca dupa el urmeaza un lant plin cu dezamagiri...

"ti-am spun eu! de fapt ... mi-am spus eu mie! nu trebuia sa cred si in asta... sunt naiva... prea naiva..."

It's sacrifice
False pretense you'll hurt again
Stop pretending to deny
False pretense you'll hurt again
Oh, it's time to let it go
...
A cata oara? Nu mai pot... Nu si de data asta...
-B-

Labirint

2010-02-19T20:36:00.003+02:00

Sunt prinsa in lanturi, legata intre 4 pereti. Sunt captiva in propria-mi imaginatie... din ce in ce mai saraca... E asa pentru ca stiu ca degeaba visez, pentru ca nimeni nu imi va impartasi visele, pentru ca stiu ca nu se va intampla nimic cu mine. Voi ramane aceeasi eu, fara prieteni stabili, fara siguranta. Voi avea doar o flacara in jur care ma va arde mereu...
Poate incerc sa fiu ceva ce nu sunt cu adevarat. Credeam ca pot face orice cu mine, cu personalitatea mea. Credeam ca persoana mea e singura pe care o pot schimba pe lumea asta... Poate degeaba ma schimb. Va ramane in interiorul meu o urma adanca, din ce in ce mai vizibila.
Sunt constienta de ceea ce sunt, de felul in care sunt privita. Dar uneori nu vreau sa fie asa... Nu vreau sa stiu nimic...
Vreau sa ies de aici dar nu pot. Incerc prea mult sa ating un oarecare ideal si nu imi dau seama ca e o prostie... Vreau sa cred ca idealul poate fi atins... ma mint singura!
Momentan nu sunt multumita de nimic. Cum spuneam, s-a sters tot... am intrat intr-o alta lume. Una mult mai limitata si mai rece. Una in care eu nu pot face nimic bun cu mine, nimic din ceea ce as vrea eu sa fiu.
Spune-mi pentru ce ma bucur? Mi-e dor de persoanele cu care puteam sa visez... Mi-e dor sa stau in parc pe iarba fara ca cei de langa mine sa spuna ca se murdaresc. Vreau sa pierd vremea cu cineva care nu se streseaza pentru ora la care parintii ii asteapta acasa. Imi doresc enorm sa ma pot plimba oriunde, fara ca ceilalti sa gaseasca cine stie ce motive impotriva acestui lucru... Dar lumea e prea ocupata azi...
-B-

Trezirea din visare

2010-02-03T20:24:00.003+02:00

Tocmai am incetat sa cred in lucruri inexplicabile, fermecate- cum le spun mintile inocente. Mi-am dat seama ca tot pe lumea asta are o explicatie- fie ea mai mult sau mai putin logica. Inclusiv sentimentele noastre... Nimeni nu urmareste decat sa ii fie lui bine. Si ma simt groaznic pentru asta...
Singura mea speranta - de a putea visa cat mai mult - s-a spulberat... nu imi ramane decat sa va invat strategiile, sa pretind ca visez. Ca sa poti aborda un om, iti trebuie o anumita metoda care sa il tina aproape de tine. Nu mai poti sa spui nimanui exact ce gandesti pentru ca insasi fapta in sine va fi interpretata "Dar oare de ce imi zice mie asta? Trebuie sa aiba vreun interes! E ceva necurat la mijloc!"... Da, totul este facut cu un oarecare interes- daca rezultatul nu e imediat, cu siguranta se va arata in timp ... Lumea e mai prudenta si mai parsiva decat trebuie...
Nu stiu ce caut aici... eu nu vreau sa fiu asa. Urasc asta... dar mi-am dat seama ca unele lucruri nu se pot face decat astfel...
Am ajuns sa scriu robotizat, plin de ura si fara subintelesuri. Sa scriu fara pic de sentiment. Sa scriu degeaba!
Cum pot eu sa imi implinesc un vis daca vad cat de "incurajatoare" e lumea... ? Cum pot sa imi croiesc drumul, inconjurata fiind numai de ziduri? Cum mai pot respira, cand ma simt sufocata?
Cum ma pot lasa dusa de val, cand totul mi se pare gresit, glacial, fara pic de sentiment?
Pur si simplu nu mai stiu pentru ce sa lupt, cand vad ca visele nu mai sunt ceva magic, nedefinit. Au ajuns toate stanci reci si tari! Nu mai pot fi modelate... trebuie doar implinite. Si cand ajungi sa atingi piatra inghetata, lipsita de finete, iti dai seama ca ai luptat pentru nimic, pentru ceva care nu te face fericit. Ai luptat doar sa te crezi mandru de sine...
Zilele astea am trait ca un robot... nici cartile nu mai au farmec. Toate incearca sa explice , sa concretizeze. De ce nu pot lasa clipele si simtirile sa curga, sa ne imbratiseze lin? De ce nimeni nu vrea sa pastreze singurul strop de magie care ne-a mai ramas...?
-B-

Let's try NOT to remember...

2009-12-18T23:33:00.005+02:00

Sparge linistea ca un pahar de clestar asa cum imi imprastii sufletul in mii de bucati. Pastreaza cea mai mica parte, ca dovada ca am existat. Nu te sfii, nu iti va face nimic rau! Doar iti va intra in inima si iti va umple sufletul de ura...

Invaluie-te cu panza sangerie de casmir a dragostei noastre. Vei ingheta in frigul noptii... Dragostea dintre noi nu a existat niciodata. A fost doar o iluzie din care tu te-ai hranit atata timp, cu care te-ai mintit singur...

Arunca-te in zapada fina si rece. Simte orice fior al fiecarui fulg. Simte cum neaua se transforma in siroaie subtiri de apa. Asa a fost fericirea noastra - s-a topit inainte sa o simtim pe deplin... Asa au fost si vorbele tale - s-au transformat in minciuni imediat ce au fost rostite...

Priveste lumina calda, portocalie... Razele tale puternice m-au orbit la inceput. De aceea am vazut adevarul atat de tarziu, de aceea am crezut in tine, am crezut ca pana si eu simteam acelasi lucru... M-am obisnuit cu lumina mea palida, nu mai vreau soarele in miezul iernii mele!

Mirosul aspru al iernii noastre... sterge-l din gand. Nu a fost iarna noastra! Iarna doar s-a razbunat... pe mine, pe noi...

Multumeste-i ninsorii, vantului furios, gerului naprasnic... ca mi-ai uitat chipul in imaginea lor... ca m-ai vazut plecand din ce in ce mai departe, pana am devenit un fulg oarecare- mic, alb, trecator... ca ai putut sa ma pierzi asa usor... Tot lor multumeste-le ca te-au imbratisat in singuratate... Te-ai fi topit in bratele altcuiva...

Eu... m-am obisnuit... eu sunt dintotdeauna parte a iernii... nu am nevoie de dragoste si caldura din partea nimanui... Imi e frica sa iubesc, sa ma transform in picaturi moi... Imi e frica sa nu ma ard si apoi sa ma evapor in necunoscut... Imi e cald si bine asa cum sunt... incremenita, otravita, in singuratatea-mi vesnica . Mai degraba nu simt nimic...

Nu ma urî- nu pentru mine, ci pentru sufletul tau care risca sa devina din ce in ce mai negru. Intelege ca e cel mai bine asa... ca nu merita sa iti pese de o fiinta de gheata ca mine... E mai usor acum decat mai tarziu...

-R-

Nesiguranta...

2009-12-16T23:29:00.005+02:00

Pentru un moment am simtit ca vreau sa fiu din nou copil. Sa ma bucur de zapada, sa alerg, sa ma tavalesc, sa tip si sa rad, sa am obrajii fierbinti si fata rosie, sa inspir adanc mirosul iernii si sa nu mai vreau sa ma intorc in casa pana tarziu. Acum totul s-a schimbat...

Cum as putea sa ma bucur de Craciun daca nu ii mai simt spiritul, daca tot ce ma inconjoara ma lasa rece? Ce mai inseamna pentru mine fericirea?

Am inteles ca imi e frica de necunoscut. Pana acum credeam ca ador tot ce e nou. Mi-am dat seama ca imi e frica de viitor, pentru ca sunt nesigura pe ceea ce spun. Nu inteleg ce simt si ce vreau. Tind sa cer lucruri pe care nu le am, insa cand ma vad in fata faptului implinit, dau inapoi...

Am inteles ca imi place sa fiu singura pentru ca altfel m-as simti datoare cu ceva ce nu pot oferi. As fi inchisa, ingradita, fara pic de libertate. Oricum sunt captiva in propriile ganduri...

Da, uneori singuratatea e dulce... E singura care nu iti ofera si nu iti cere nimic, fata de care poti fi tu insati. E ca tacerea comfortabila dintre tine si prietenul cel mai bun . E intunericul in care iti poti aseza gandurile. Pentru ca mintea mea e extrem de ravasita...

Renunt la tot si imi cer scuze celor carora le-am gresit. Nu ranesc intentionat... nu e loc in gandurile mele tulburi pentru planuri de distrugere a vietilor altora... Sunt doar ametita ...

Am nevoie de timp...

-R-

Let it snow!

2009-12-12T19:14:00.006+02:00

Singuratate. Prima zi de vacanta. Prima ninsoare... Hawthorne hights-December. Drum lung. Frig. Imbulzeala. Frig din nou. Maioneza pe trotuar. Krisna. Narghilea, nimic special. Fum. Cirese. Tort. Urari. Imbratisari. Din nou urari. Poze. Rasete. Glume. "Sprijinitoare" pe drum. Cismigiu. Frig. Lumini. Brad. Vin fiert. Scortisoara. Spirit de Craciun. Aglomeratie. Veselie. Cantece si urlete. Libertate. Mers pe jos. Melancolie. Injumatatire. Asteptat in frig. Din nou rasete. Ura din exterior. Nepasare. Singuratate...
-R-

P.S.

2009-12-03T18:30:00.003+02:00

Ce am cerut ieri mi s-a intamplat...

Craciunul asta va fi ca toate celelalte...

Voi ramane inchisa in temnita gandurilor mele. Imi pare rau, nu trebuia sa fie asa.

Si momentan inteleg ca trebuie sa ma bucur mai mult de orice. Dar cand ma vad fericita, uit de tot. Si cer mai mult. Din ce in ce mai mult...

Vreau acele 4 zile de fericire. Le vreau din tot sufletul... Le vreau mai mult decat orice! Si sunt constienta ca e imposibil.

Nimic pe lume nu conteaza mai mult decat sa fii fericit. Dar se pare ca multi oameni nu inteleg asta...

Dar daca tot ma laud ca sunt constienta ca trebuie sa ma bucur de ceea ce am... asta inseamna ca trebuie sa fiu destul de fericita momentan... Sunt intreaga, am o viata acceptabila. Am prieteni, familie. In niciun caz nu traiesc pe strazi, nu fac foamea si nici nu inghet de frig (eh, asta e putin discutabila... in liceu CHIAR inghet de frig!).Deci nu ar trebui sa ma plang.

Dar tind spre mai mult...

Vreau ceva nou...

-T/V-

Vreau...

2009-12-02T21:08:00.006+02:00

Vreau sa-mi cant viata intr-o scoica aruncata in mare, in ultima clipa a ultimului apus de august. Vreau sa-i simt tremurul si orice miscare lenta, orice vibratie nesemnificativa.Vreau sa o insir pe o coarda de chitara. Sa imi cante mereu, sa imi sopteasca fiecare moment de bucurie de nenumarate ori. Insa nu pot sa cant cu o singura coarda. Am nevoie de tine, de voi si de vietile voastre. Si sa ne cantam vietile impreuna.

Vreau sa zbor. Insa nu in felul in care te gandesti tu. Vreau sa plutesc in infinit. Sa imi alerg viata in vazduhuri, printre nori. Sa fiu libera. Macar pentru o clipa. Si acea clipa sa fie deplina, sa imi fie sters negrul din firul vietii. Sa ramana doar albul si rosul. Si putin din albastrul cerului. Sa am o viata lila.

Vreau sa alerg pe o plaja pustie in intuneric. Sa imi fie frig. Sa ma tavalesc in nisip si sa nu imi pese de nimic altceva. Sa ajung sa traiesc clipa. Sa invat sa pretuiesc tot ce am, in special libertatea- de a gandi, de a se manifesta , de a lua propriile decizii.

Vreau sa nu aiba nimeni puterea sa ma citeasca, sa ma deschida ca pe o carte sau sa ma ingradeasca. Sa nu fiu a nimanui, insa sa ii am pe toti alaturi. Sa iubesc si sa fiu iubita neconditionat. Sa nu fie ura sau dispret. Sa fim petalele aceleiasi flori. Si nu, nu a unei flori de plastic ce nu se ofileste niciodata. Cea mai frumoasa floare de pe pamant, chiar daca aceasta e rapid secata de viata. Conteaza doar cum traiesti.

Vreau sa fiu exact eu, nu altcineva. Nu vreau sa ma schimb din cauza rautatii din jur. In cel mai rau caz vreau sa ma schimb in bine. Sa nu mai fiu superficiala, sa gandesc in profunzimea lucrurilor. Sa ma inteleg mai intai pe mine, pentru ca rareori imi explic propriile fapte. Si apoi sa va inteleg pe voi. Nu vreau sa mai fiu cu constiinta incarcata. Vreau sa fac ceea ce simt fara sa ma gandesc la ce va urma.

Vreau sa plec. Oriunde. Sau sa raman inchisa aici si sa mi se spuna ca voi ramane asa pentru totdeauna. Sa invat macar sa ma bucur...

-T/V-

N-a fost sa fie, nu este si nici nu va fi vreodata

2009-11-22T11:43:00.004+02:00

Imi pare rau ca iti ocup din timp, ca te bat la cap aproape zilnic. Ca astept cu sufletul la gura momentul in care pot vorbi cu tine. Ca ma gandesc toata ziua la momentul in care te voi vedea. Ca starea mea psihica depinde total de TINE. Stiu ca tu nu simti la fel, cum nimeni nu a mai facut asta vreodata. Stiu ca poate iti par stresanta, plictisitoare, disperata.

TOTUSI, nu inteleg de ce nu ma ignori. De ce ma faci sa sufar in halul asta? Stiu, daca ai fi facut asta te-as fi considerat infumurat, ceea ce nu esti. Nu ar fi fost corect sa iti afisezi o personalitate gresita. Iti cer prea mult. Tu doar ai fost TU, si tocmai din cauza asta sunt eu asa in momentul de fata. Ai ajuns sa ma bagi in seama. Probabil te-ai obisnuit cu mine... virtual. Apoi, in realitate, ai venit si m-ai salutat. Cum crezi ca m-am simtit? Poate ti-ai dat seama, poate nu. Am simtit ca zbor, apoi m-am prabusit. Am fost neajutorata cand ti-am vazut zambetul. Momentul ala mi s-a parut o vesnicie... De ce ai venit direct la MINE?

Poate nu iti dai seama, dar zambetul tau imi insenineaza ziua... E drogul meu. Am nevoie disperata de el si nu il pot avea. Incep sa il pierd cu totul... sa pierd legatura cu tine... Ultima oara cand am vorbit, tu m-ai bagat in seama. Am ramas doar cu gandul. Sunt intr-o temnita imaginara, imi fac sperante desarte. Nu pot sa imi dau seama ce ar putea sa iti placa la mine. Tu esti perfect, eu nici pe departe. Inca nu imi pot scoate din minte zambetul tau molipsitor. ma simt un nimic pe langa tine. Tu esti soarele, eu un om amarat care ii soarbe lumina si caldura, care se bucura nespus cand il vede rasarind. Insa la mine, soarele nu rasare decat o data pe saptamana, sau chiar mai rar.

Imi e tare dor de tine, prea mult ca sa pot exprima in cuvinte.

Ar fi o minune sa te pot avea macar o clipa. Ma vei arde. M-am ars deja o data, cand ti-am atins obrazul cu al meu. Nici acum nu m-am vindecat de amintirea aceea. Dar vreau, imi doresc nespus sa ma arzi inca o data. Sa ma trezesti la realitate sau sa ma faci sa zbor. Si apoi sa cad din nou. Oricum, as face orice sa te mai vad o data. Macar asta va fi posibil... Ma incalzeste faptul ca nu sunt chiar un nimeni pentru tine, macar sunt "o prietena".

-T/V-

Fara chef de viata

2009-11-02T19:45:00.002+02:00

Tocmai mi-am citit primele postari pe blog... sunt penibile. Cu greu ma abtin sa nu le sterg. O compunere veche pe care imi propusesem sa o scriu pe blog. Penibila si ea. Trecutul meu e penibil. Poate si prezentul... numai ca nimeni nu ma trezeste la viata, nimeni nu ma trage de maneca si imi zice "Trezeste-te, esti penibila!"
Momentan nu mai am nicio motivatie. Sa scriu pe blog, sa scriu in jurnal, sa imi scriu temele, sa desenez, sa invat... Le-am cam lasat balta pe toate. Nu mai am chef de nimic. Acum scriu pe blog pentru ca fierb in mine de nervi si revolta impotriva noii mele persoane: mai putin penibila (cica), dar si mai putin motivata si ambitioasa.
Amân tot ce nu imi face mare placere. Nu mai fac nici macar lucruri care ma bucura cate putin. Nu ma obosesc pentru lucruri fata de care sunt indiferenta. Imi propun sa fac multe, dar nu fac mai nimic. Imi propun sa invat mai multa engleza, pentru ca, din cate stiu eu imi place, si pentru ca mi-e frica sa nu fiu nevoita sa imi parasesc colegii si sa plec la alta clasa. Imi propun sa ma pun cu burta pe carte la chimie si germana pentru ca alta cale de iesire nu prea e. Imi propun sa desenez mai mult, sa nu imi uit scopul. Degeaba. Am ajuns sa fac totul in sila, fara pic de sentiment. Sunt de gheata. Si da, ma mai dezghet uneori, iar atunci incep sa ma vait ca un copil.
Nu stiu ce sa fac. De fapt stiu, dar nu pot sa castig lupta cu mine insami. Nu am determinare. Nu pot sa fac nimic decat daca actionez fara sa ma gandesc. Iar acum, in loc sa imi invat, ma chinui sa inteleg motivele pentru care nu ma pot ridica de pe scaun, sau nu imi pot lua caietul sa invat. Ce trebuie sa fac sa imi recapat pofta de viata...?
Am devenit prea delasatoare, plictisita, plictisitoare. Ma uit la cei din jur si le vad determinarea in ochi. Toti au un ritm, un program strict, numai eu nu. Apoi ma enervez pe mine si pe noua mea atitudine. Ma urasc pentru ca nu pot face nimic. Si tot nu fac nimic.
Cred ca mai bine ma duc sa imi iau caietul de chimie... Nici nu ma mai gandesc la cum ma voi ridica din fata monitorului. Inchid calculatorul. Poate asa voi reusi sa fac ceva.
P.S.Hmmm .... Mai intai recitesc ce am scris....
P.P.S. Simt miros de... ceva delicios... Cred ca intai mananc... :D
Post P.P.S. (exista?) Cred ca deschid si Tv-ul...
.
.
.
Mai bine nu mai inchid calculatorul... poate intra cineva ineresant pe mess...
.
.
.
Nu-mi da nimeni o palma sa ma trezesc? -___-'
.
.
.
Ce ma fac? =S

You know that I hate this song Because it was written for you...

2009-10-31T23:09:00.003+02:00

Cum e sa asculti anumite melodii pe care le ascultai cu ceva timp in urma, si sa iti imprime o stare ciudata, asemanatoare cu cea de datile precedente? Cum e sa ai impresia ca traiesti in trecut, sa iti revina in suflet foste dorinte, de mult uitate? Cum e sa fii inconjurat de mai multi prieteni ca niciodata si sa te simti totusi singur?
E chiar asa cum ma simt eu acum. Incredibil dar am avut impulsul sa scriu ce simt ACUM. De obicei ma chinui sa ma inteleg pe mine, insa in momentul asta totul mi se pare prea ...fara rost. Si stiu ca nu mi-a iesit nicidecum un post acceptabil... pentru ca nu scriu pentru post, ci scriu pentru mine, pentru ca stiu ca nu va citi prea multa lume toate tampeniile mele. Oricum, nu am scris niciodata ca sa ma laud cu ce am scris, ci pentru ca simteam nevoia sa ma descarc. Nu mai inteleg nimic. Sunt nesigura. Ametita. Rad de mine si de tot ce mi se intampla, de viata banala pe care o duc si de felul in care eu percep banalitatea.
Si stiu ca e inutil sa fac filozofie dintr-o simpla stare ... dar de, asa sunt eu, asa suntem [aproape] toti. Facem dintr-un nimic o imensa tragedie...
P.S. Titlul e doar un nume al unei melodii...
-T- inevitabil...

Another one...

2009-10-07T20:31:00.000+03:00

O alta leapsa care mi-a placut :D

1. How are you feeling today?
Blue and Yellow
2. Will you get far in life?
Fall to pieces
3. How do your friends see you?
You are so beautiful [asta e total... =)) falsa]
4. Will you get married?
Nice to Feel the Sun
5. What’s your best friend’s theme?
Girlfriend [=))))]
6. What is the story of your life?
So close, so far
7. What was high school like?
Juneau
8. How can you get ahead in life?
I love myself and I wanna live [ce tareee =))]
9. What is the best thing about your friends?
I'll take famous murders for 500 [ nu intelegeti gresit, nu am omorat pe nimeni! :)) ]
10. What is in store for this weekend?
Knife party [cam sadic]
11. What song describes you?
Running away [mda... si uite asa m-am dat de gol... a naibii nimereala!]
12. What song would describe your grandparents?
Blue burns orange
13. How is your life going?
Until the day i die [=))))))]
14. What song will they play at your funeral?
The ghost of you [ ce s-a nimerit !!!! =)))))))))) ]
15. How does the world see you?
Something [ yeah just a little something ]
16. Will you have a happy life?
I wana be a Kennedy [ =))))))))))) sure]
17. Do people secretly lust after you?
When i'm with you [ care tu? :-S ]
18. How can I make myself happy?
My mannequin can dance
19. What should you do with your life?
The blue note

Acomodari

2009-10-02T18:13:00.005+03:00

Au trecut 3 saptamani... si deja am inceput sa imi iubesc liceul :D. Chiar daca e mai greu sa tin pasul cu tot ce se cere, e si mai multa distractie! De exemplul, dulcele si acrul... merg bine impreuna. Faceai in generala toate chestiile pe care le faci acum? Te urcai vreodata pe garduletul din curtea scolii ca mai apoi sa cazi in tufisul de langa el si sa te vada toata lumea( plus ca era ora 12 30 cand curtea scolii era plina)? Te duceai sa cauti elevul de servici si sa gasesti acolo pe cineva care... chiar nu ai fi vrut sa fie elevul de servici (ma refer la un tip pe care il tot urmaresti de ceva timp). Te-ai intalnit mereu si mereu cu alti colegi in nenumarate locuri (ora de istorie facuta la amfiteatru, dans, curtea scolii, ora de sport...), te-ai bucurat vreodata atat de mult de o ora la care profa nu a putut sa vina, iar tu ai iesit afara sa admiri... natura! (si nu numai! =)) ). Ai ras din orice tampenie si orice coincidenta? Ai intalnit persoane pe care parca le cunosteai de undeva, insa nu puteai sa iti dai seama de unde? Te-ai implicat in atat de multe proiecte incat nu mai stiai de tine? Ai luat 3.5 si ai inceput sa razi de prostia ta? Alaturi de tine, a mai luat cel putin jumatate de clasa, iar voi ati inceput sa radeti unii de altii? Ai intarziat intentionat la vreo ora si i-ai spus profesorului ca te-ai ratacit? Ai gasit prieteni care chiar stiu sa se distreze si cu care razi neincetat?
... NU...
Eu cel putin asa cred. Astfel incep sa inteleg de ce se spune ca anii de liceu sunt cei mai frumosi ani :D. Si chiar cred asta.
Pretuiti si voi momentele astea cat puteti de mult! :) Eu ma simt ca si cum as fi la liceu de un an de zile! :))
-prea multe litere =))-

Leapsa - Prima...

2009-09-27T18:28:00.005+03:00

prima amintire –ma inregistra mama la casetofon.. aveam 1 an si ceva ;))
prima poză în afară de cea de la botez – singura mea poza alb-negru. radeam.pe la vreo 2 luni.
prima jucărie – o papusica pufoasa pe care cred ca o am si acum intr-o cutie, pe undeva...
prima rochiţă – cred ca era una albastra in buline.. din cate stiu din poze :))
prima bătaie – pe la 4 ani cand ma jucam cu culorile si am mazgalit peretele... =))
prima carte citită –aaaa tin minte coperta... era cartonata cu putina panza pe deasupra si erau desenate mai multe fetite intr-o livada ... e cartea dupa care am citit prima oara, imediat ce am invatat alfabetul.
primul film văzut – hmmm nu prea imi aduc aminte... stiu totusi ca vazusem pe la 4 ani Chucky :)) si nu am mai dormit toata noaptea.
prima bicicletă –la 6 ani.
primul cucui –la 4 ani. eram la gradinita si o dadeam in leagan pe prietena mea cea mai buna. un moment de neatentie... si bum! oh! si am uitat de cazaturile mele din patut.
primul lucru găsit –cred ca o bancnota de 2000 de lei - abia aparusera :))
primul lucru înapoiat – o rochita de papusi uitata printre ale mele :)) asta pt ca mi-a cerut-o inapoi persoana rspectiva
primul dinte pierdut – mancam un mar si am simtit ca mestec ceva tare :))
prima chestie de care mi-e rusine sa îmi amintesc – Multe lucruri de la gradi in general XD
primul contact cu animalele –nu mai stiu... cred ca pe la 1 an- porumbeii din brasov... cred ca atunci am devenit constienta si am putut face diferenta intre un animal si altceva :))
primul caine- Bruno... si acum imi aduc aminte de el...
prima poveste –ursul pacalit de vulpe...:))
primul job – oficial nu am avut niciun job pana acum :D
primul joc de noroc – poker ... acum nu mai stiu sa joc.
primul lucru pe care l-am spus când am venit de la şcoală în prima zi – "mamiiiii sa iti povestesc cum a fost aziiiii!"
primul sărut – hmmm
prima poveste scrisă – inainte sa merg la scoala scriam si prezentam stirile... faceam acolo povesti cu inundatii si masini busite... =)) prima poveste oficiala cred ca a fost la scoala.

Mai erau si alte "prime lucruri" , dar pana la urma e leapsa, nu? ;;) Merci Keep Walking! :)
Si acum, leapsa merge la Robbie, Don't get me wrong, Revulsion time si Life in black and purple.

Nu pot!

2009-09-05T19:01:00.003+03:00

Nu pot... sa fac multe...

Nu pot cu ajutorul ratiunii sa imi inchid sufletul de tot, astfel incat sa nu mai simt nimic, sa nu mai sufar.

Nu pot sa uit ceea ce iubesc cu adevarat, chiar daca imi doresc asta din tot sufletul.

Nu pot sa fiu cea care spune ceea ce simte, insa nici sa mint nu pot.

Nu pot sa fac altceva decat sa imi ascund gandurile, sa ma ascund pe mine.

Nu pot sa fiu tupeista, sa spun lucrurilor pe nume.

Nu pot sa fac ceva rau, sa creez cuiva suferinta, fara sa am remuscari- durabile.

Nu pot sa fac ceva sub presiune, sa scriu la comanda, nu pot sa fiu ingenioasa, sa creez.

Nu pot sa fiu altfel decat timida si nu pot sa ii cred pe cei care ma lauda.

Nu pot sa am incredere in mine.

Nu pot sa plang instantaneu , cu toate ca stiu ca sufar mai mult decat cei care o fac.

Cand plang, nu pot sa ma opresc decat cu ajutorul altora.

Nu pot sa cred ca cineva poate vreodata tine la mine cu adevarat, pentru ca nu am simtit asta niciodata, din partea nimanui.

Nu pot sa inteleg ce caut aici, printre voi toti, cei care POT face orice!

Sunt neputincioasa in intreaga mea fiinta...

-A- ... hard times

Început...

2009-09-01T16:29:00.005+03:00

Prima zi de toamnă, nu? 1 septembrie. Corect. Dar parca nu e toamnă... nu vad nicio diferenţă între ziua de azi şi cea de ieri. De fapt, ieri a plouat. Azi, nu.

Totuşi, astăzi toamna a sosit oficial... doar cu numele. Simt ceva special, nu pentru că s-a produs vreo schimbare, ci doar pentru că aud cuvântul... toamnă. E ceva spiritual legat de ea. O atmosferă aparte, un parfum, o imagine, o melodie. Toate stau ca într-un album de fotografii. Lipite pentru totdeauna. Ceva semnificativ? Ceva nelipsit, care se identifică, practic, se confundă cu acest anotimp? Şcoala. Veşnica (în fine, nici chiar veşnica) şcoală.

Incredibil cât de mult am urât toamna până acum, din cauza acestei asocieri. Anul acesta, însă, chiar spre surprinderea mea, nu am mai urât-o. Pentru că a fost ceva mai special decât şcoala în sine. Ceva NOU. Şi pentru că eu ador tot ce e nou, am fost nevoită să ador şi şcoala anul acesta. Sau poate doar PRIMA ZI de şcoală.

Tocmai pentru că a venit toamna, şi pentru că deja îmi miroase a şcoală, am considerat că, fiind un moment absolut memorabil, trebuie să scriu ceva ce să rămână scris. Ca să am de ce anume să mă minunez peste câţiva ani, câteva luni, chiar câteva săptămâni: "Cum naibii să adori şcoala???"

Sper totuşi să nu fie aşa. Chiar sper. Sper să iubesc din tot sufletul aceşti ani de liceu care mă aşteaptă, să îi sorb din plin. Doar se spune că ei sunt cei mai frumoşi ani, nu? Vreau să mă bucur de orice prostie tinerească, să le ţin minte pe toate pentru tot restul vieţii. Să vânez amintiri. Asta va fi meseria mea de acum înainte. :D

Şi iată că nici n-am început, şi deja sunt în temă. www.liceeni.net

Povestea dintre EL şi EA ( II )

2009-07-19T12:01:00.005+03:00

Noapte... sau mai bine zis -dimineaţă... EA nu a putut închide ochii în noaptea aceea. Timpul a trecut repede, geana dimineţii se arăta treptat, însă EA nu încetase să se gândească la ce a fost, la ce nu va mai fi niciodată... Revăzuse turmentată întreaga seară, în detaliu, oră cu oră, minut cu minut, secundă cu secundă. Nu-i scăpase nimic, EA avea totul în suflet şi nu avea de gând să se descotorosească de acele amintiri niciodată. Erau comoara ei, aerul, viaţa. A adormit, l-a visat...
S-a trezit amorţită, obosită. Primul lucru la care s-a gândit a fost EL. Voia să îl vadă, să îl audă, să îl simtă... Dar EL nu era acolo... Nu putea vorbi cu EL decat virtual, aşa că a deschis acel calculator nenorocit şi lipsit de sentimente - EA niciodată nu avea inspiraţie în faţa monitorului. Şi EL era in faţa calculatorului... Însă EA nu îndrăznea să spună nimic, aşa cum făcea cu toata lumea. Stătea lipsită de speranţă şi privea...
EL a salutat-o... incredibil! EA nu mai nimerea tastele... Cât timp i-a luat să răspundă! EL i-a spus că e trist, că simte acelaşi lucru pe care îl simţise şi EA în ziua banchetului... Nesuferita melancolie! EL i-a trimis o melodie şi i-a spus să privească în acelaşi timp pozele cu ei, cu fosta lor clasă, să îşi aducă aminte de orice năzdrăvănie, de orice răzvrătire ori chiul, de orice bucurie împărtăşită, de fiecare clipă petrecută împreună. De ce trebuia acea melodie să o trimită în trecut, să o lase să se piardă acolo? "Why does my heart feel so bad?" O ascultase abia de câteva ori şi deja începuse să delireze. EL a spus că prea mult strică, era adevărat. Dar ce putea să facă? Să uite? De ce? Cum, când îl avea pe EL alături?
Urmau patru zile fără şcoală... EA niciodată nu a urât atât de mult o zi liberă. În acele zile nu avea să-l vadă nici pe EL, căci era plecat. Totul a devenit pentru EA un iad. Sufletul îi ardea din ce în ce mai tare, clipă cu clipă, iar EL nu putea să-l stingă, nu ştia nimic din ce simţea EA pentru EL.
Însă dragostea, acea parte dulce a sa, a ţinut-o în viaţă. Şi iat-o la şcoală cu sufletul la gură, ştiind în sfârşit că îl va revedea. Desigur, EL era acolo! Cu veşnicul său zâmbet, veşnicele sale idei năstruşnice! EA visa din nou! Cum mai putea susţine o conversaţie normală, când EA se topea în faţa lui? Nu se ştie cum, dar într-un final a reuşit. A făcut tot posibilul să meargă cu EL undeva...
S-au plimbat prin parc, EA şi-a lăsat în urmă cele două prietene care veniseră cu EA şi a stat mai mult cu EL. I-a fost greu să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat... Au mers apoi la o masă şi au povestit ore în şir... EA l-a cunoscut astfel exact cum era EL cu adevarat...
Se făcuse târziu, au trebuit să plece... EA i-a promis că îi va face câteva desene, EL avea nevoie de ele. Apoi au luat-o pe căi diferite...

[ Primul capitol m-a ajutat să uit de EL... însă a trebuit să continui şi vrând-nevrând mi-am adus aminte tot- pentru a mia oară... Mi-a fost tare greu să scriu şi această parte pentru că deja îmi gaseam greu cuvintele, începusem să nu mai simt nimic - când îl vedeam 'on', când citeam despre EL ... Dar cred că în viitor îmi va face plăcere să recitesc, deci, merită...]
-A-

Povestea dintre EL si EA

2009-07-16T15:11:00.007+03:00

Cum poate sa inceapa o astfel de poveste, altfel decat simplu, spontan si inocent? Aceasta, ca toate celelalte, a inceput pe neasteptate, EA nebanuind ca se va putea intampla vreodata asa ceva. Erau doar colegi de clasa, prieteni ce isi impartaseau unoeri impresii, suferinte, versuri, sau care radeau impreuna, ori unul de altul. Era o simpla prietenie, avand vrand-nevrand doar cateva chestii in comun. Se stiau de 4 ani, din primele clase de gimnaziu, EA pe EL ca fiind copilul energic si zapacit, iar EL pe EA ca fiind copila cuminte si silitoare care isi petrecea pauzele in banca.
Insa s-au schimbat. Acum amandoi erau dornici de distractie si in acelasi timp sensibili, aveau momentele lor de singuratate, de tristete sau bucurie.
Vorbeau des, insa EA lua totul in gluma. A fost invitata la ziua LUI, a zis ca nu poate. A fost chemata la film, EA a dat cu piciorul. Totul pentru ca EA nu dadea 2 bani pe vorbele sale, pentru ca il credea fara sentimente. Viata EI era stearsa, in ceata, nu avea nimic colorat in ea. Prietenia lor era o gluma, EA abia isi aducea aminte de existenta LUI, tanjind sa fie inteleasa de cineva si cautand astfel "cea mai buna prietena", fara sa stie ca si un baiat o putea intelege. Acestea- doar pentru ca EA il cunostea pe EL dintr-o singura perspectiva: cea a colegului de clasa.
Intre timp, EA a pus capat suferintei, nu s-a mai plans pentru a fi inteleasa, a lasat totul sa vina de la sine... Astfel, a deschis larg ochii. L-a vazut pe EL, vesnicul EL, altfel decat un simplu prieten...
Deja EA abia astepta ziua banchetului, a superbului banchet. Acolo vietile lor s-au intersectat.
Acolo, EL i-a acordat putin mai multa atentie decat celorlaltor fete... Sau cel putin asa visa EA. Au dansat suav, cu grija, pentru prima oara, in primul dans al serii... EL o invitase pe EA, EA aproape se topise... Au urmat si alte dansuri nebune, si altii au invitat-o pe EA, si EL a invitat alte fete. Insa pentru EA, acel dans era de neuitat. EL i-a comandat un 'frappe', au baut impreuna pe canapea si au vorbit... inima EI batea doar pentru EL. Ah, daca ar fi stiut macar! Daca ar fi simtit si EL la fel!
O alta 'ea' i-a intrerupt... "de ce nu dansati?"... L-a smucit cu parsivitate, dupa ce EL refuzase sa se ridice. EA a ramas singura... A vrut totusi sa traiasca clipa, sa se bucure de cea mai frumoasa seara din viata EI. Insa gandul ii zbura mereu la scumpul EL si la faptul ca acea clasa, a 8a A, nu va mai exista.
Lacrimile se luptau sa ii coboare pe obrajii rosii, insa EA nu voia sa planga. NU in acea seara superba! S-a asezat pe un fotoliu si privea in gol, purtand un razboi cu insasi inima sa.
EL a vazut-o acolo, stand trista... S-a asezat in fata ei, i-a luat mainile intr-ale sale si a inceput sa ii vorbeasca, sa o incurajeze. De ce se juca cu biata ei inima?... "Ne vom mai vedea..." a promis. EA simtea doar mainile lui calde alintandu-i-le. Simtea pulsul inimii ca o bataie de ciocan. Gatul ii era parca incatusat, inima nu o lasa sa vorbeasca fluent... Scoase cateva cuvinte gatuite: "nu va mai fi niciodata la fel, nu ne vom mai vedea cu totii, nu vom mai fi o clasa". Tot ce incerca EA sa arate e ca ii parea rau de intreaga clasa, de colectiv, insa sufletul EI nu il regasea decat pe EL in aceste cuvinte. EL a incurajat-o: "voi fi acasa aproape toata vara, vor fi si altii... sigur ne vom revedea... nu toti, dar macar cativa. Be strong!"
O lacrima a stins obrajii EI ca focul, poate ca EL nu a vazut-o. Insa EA a reusit sa isi invinga tristetea pentru un moment si iata, un zambet timid i-a luminat fata.
Nu voia sa ii arate ca ii pasa de EL in ACEL sens. EL o stia pe EA ca pe una din cele mai bune prietene. EA stia ca EL are multe alte admiratoare, stia povestea si reactia fiecareia, stia chiar si parerea lui despre ele. Toate se topisera in fata lui, toate ii aratasera din prima ca il plac, iar EL pur si simplu le-a ignorat. EA nu dorea sa fie ca toate celelalte, nu dorea sa-i dea nimic de banuit. Nu dorea ca relatia dintre ei sa se strice, ca EL, intr-un final, sa o ignore. Astfel, a tinut totul in suflet, s-a ascuns cu grija si nu a dezvaluit nimanui nimic in acea seara...
Banchetul se apropia de sfarsit... De ce trebuia sa se termine? EA inca nu se bucurase din plin, inca tanjea dupa ceva ce numai sufletul ei stia...Tanjea dupa EL, care acum dansa cu altcineva, despre care ulterior, EL va spune numai cuvinte dispretuitoare. Pretindea ca danseaza cu acea 'ea' doar pentru a arata altora amorezati de dansa, cum sa procedeze, cum sa ajunga la inima sa. Dar inima LUI deja ajunsese acolo, 'ea' nu mai avea loc si pentru altcineva. Se agata de orice prilej sa fi cu El, asa cum facea si EA. Totusi, inima cui era la EL? Cine ii fransese sufletul? Ori EL era de gheata?
Speranta EI incepea sa piara... Din nou se indragostise exact de cine nu trebuia... din nou trebuia sa sufere, sa incerce sa il uite.Banchetul era la sfarsit, sufletul ei era insetat dupa o ultima amintire dulce, care sa le stearga pe cele amare din urma. Voia ca ultima amintire cu EL sa fie una frumoasa, pe care sa si-o aminteasca toata viata. In sala se dadeau imbratisari... EL a imbratisat-o pe EA de ramas bun... EA a inchis ochii, tot ce isi aminteste e ca s-a pierdut in bratele LUI calde, incercand cu stangacie sa-i arate si EA lui un strop de afectiune. Parca a durat o vesnicie, parca au trecut ani in bratele sale. Pentru ca gandurile ii zburau iute, abia putea sa le tina pasul. Dragostea i-a accelerat ritmul vietii. Dar s-a sfarsit intr-un tarziu. Abia atunci a realizat ca nu durase mai mult de o secunda...
EA isi astepta parintii. EL la fel. EL a lovit usor cu mana locul liber de langa al sau. EA s-a asezat acolo. Au oftat... Acum era sfarsitul... EL a gasit din nou motiv sa se joace cu mainile ei fine- nu se stie care a fost motivul. Tot ce stiau e ca EA a trebuit sa plece...sa se ridice si sa il paraseasca. Si-au desprins usor mainile si printr-un gest timid si-au luat ramas-bun...
Acum, EA alerga ametita pe strada, spre masina. A suspinat tot drumul, jurandu-si ca nu va uita niciodata ziua aceea! Avea amintirea...

[ imi cer scuze ca v-am chinuit atat cu "EL" si "EA" , nu am vrut sa dau nume. Iar pentru a putea pune link-ul de la blog la statusul de messenger, a trebuit sa setez la casuta LUI "appear permanently offline"... nu vreau sa citeasca asta...]
-A-

Floare de soc si lacrimi

2009-07-15T18:14:00.006+03:00

Citind sau auzind ceva in mod superficial, subconstientul meu a intervenit eronat si mi-a cam dat de banuit...Azi ma gandeam la... nimic... in fotoliul din sufragerie si am dat cu ochii de o cutie, de cateva cuvinte: "5 TEARS guaranteed" ... imposibil... am mai citit o data: "5 YEARS guaranteed"...hmmmmm... ciudat. Pana acum nu cred ca vedeam anii in lacrimi! De ce tindem sa amaram totul cand avem totusi o simpla stare de melancolie? De ce? Pentru ca suntem intotdeauna monopolizati de o simpla stare de tristete si imediat vedem orice motiv de bucurie, orice amintire frumoasa, totul ... IN NEGRU!

Insa de ce nu functioneaza asa si cand esti fericit? De ce dintr-o mica bucurie nu ne vedem niciodata intreaga viata in roz? Pentru ca suntem pesimisti si nu stim sa ne bucuram de viata! Ne bucuram doar pentru acea clipa nesuferita si de multe ori chiar nu ne bucuram de ea atat cat ar trebui... Inima noastra a uitat sa mai bata...

Dar mai am un exemplu, unul care face parte tot din delirul meu zilnic. Imagineaza-te stand intins/a in pat, visand la cai verzi (in cazul meu mov) pe pereti. O adiere usoara vine de afara...geamul e deschis... Auzi ceva... (ce altceva decat niste strigate care vin de pe strada, probabil iarasi sunt cei-sa nu discriminez- cu caruta in mijlocul Bucurestiului- de, traim in Romania) mda... o voce lalaita si foarte familiara-toti au aceeasi voce ( nu exista zi sa nu treaca pe strada).

Totusi de data asta sunt altfel... Incerci sa deslusesti ce zic, chiar daca le stii discursul pe dinafara... "floare de soc, floare de soc!". Poftim? Imposibil! Mai asculti o data: "Floare de soooc!". Inca o data si inca o data...

Se aude din ce in ce mai tare si parca cuvintele tind sa se schimbe...si treptat ajungi la expresia patetica "Fiare vechi luam". Uiti de orice speranta si te trece un fior de dispret... De ce nu putea sa ramana ca la inceput?

Iata ca de data asta te-ai bucurat de o schimbare in bine, de la un grup de cuvinte cu sens banal, la ceva cu parfum, ceva frumos, ce iti trezeste amintiri. Suna mult mai melodios in gandul meu in acel delir din care nu mai ieseam si care ma facea sa vad lucrurile altfel. Desigur, ce e frumos e suprimat de un sens mizer, dar ce mai conteaza cand stii ca timp de cateva minute ai putut visa?

Pentru acest exemplu ne traim viata, intreaga viata. Pentru a transforma raul in bine, desi rareori ne iese. But just keep trying!

[intentionat am pus ca titlu intai "floare de soc" si abia apoi "lacrimi"]
-A-

Traim...?

2009-07-15T15:19:00.004+03:00

Ce e viata? Ceva efemer de care pretindem ca ne bucuram zilnic... Ce e bucuria? Tot ceva ce nu putem explica. Totusi stim ca exista in noi, ca traim prin ea. A trai? A te bucura de viata. Si tot nu facem conexiunea patetica dintre cele 3 cuvinte. Nimic nu e concret, insa intotdeauna incercam sa gasim o explicatie logica. Suntem prea logici. Nu ne lasam purtati de val, mereu ne vom intreba de ce? Si iata explicatiile: [DEX]

BUCURIE- sentiment de bucurie vie, de satisfactie sufleteasca.

A TRAI- a se afla in viata, a exista, a vietui.

VIATA- faptul de a fi viu, timp cuprins intre nasterea si moartea cuiva.

Concluzia? Totul e ocolit, nu stim pana nu simtim. Sentimente? NU STIU!( cea mai logica explicatie). Ceva ce nu putem vedea, insa stim ca ne omoara cu orice clipa. Ele ne dau aripi apoi ne izbesc ironic de pamant, lasandu-ne in agonie, ele ne diferentiaza de alte "fiinte". Insa cu ce scop? Ca intotdeauna sa coboram, intotdeauna sa existe o zi mai trista decat alta deja trecuta. Atunci de ce mai traim? Pentru a ocupa spatiul asta nenorocit si pentru a ne uri intre noi? NU. Pentru a trai "fericiti", pentru a ne face vise, sperante si pentru a incerca sa le indeplinim, cu toate ca stim ca intr-o zi nu vom mai exista. Atunci, pretindem ca traim prin cei ce vor urma dupa noi. Bietii, si ei vor avea sfarsit...

Interesant cum ne ferim atat de moarte. De parca am trai o viata perfecta incat sa nu vrem sa o parasim. Asa ne impotrivim cursului sau natural. Moartea, ca si viata, e ceva firesc. De ce ne bucuram de viata si de moarte nu? De ce facem diferenta doar pentru ca moarte inseamna "sfarsit", iar nastere, "inceput"? Pentru ca niciodata nu ne-a placut sa pierdem. Tot ce facem in timpul vietii e aparent o truda fara rost. Pentru ce atata truda? pentru a fi materializati in necunoscut. Ne chinuim sa cream amintiri frumoase fara sa stim daca le vom putea pastra in final. Dar daca incercam doar sa ne usuram trecerea aceasta pe care o numim viata?... Sa traim bine? In general tindem sa gandim si sa luam decizii asupra unor perioade scurte de timp, sa facem din orice mic necaz o catastrofa. Nu ne dam seama ca in ansamblu, pur si simplu... ne nastem sa traim si traim ca sa murim.

Insa hai sa pretindem cu ipocrizie ca iubim viata mai mult decat putem explica vreodata si ca vrem sa ne confruntam cu problemele sale "minuscule". Ei bine, atunci esti obligat sa traiesti din plin orice moment de fericire, sa savurezi tot ce e frumos, doar ca sa nu zici ca traiesti degeaba. Se pare ca toti aleg varianta asta, insa poate multi nu realizeaza. Uite asa devii mare viteaz pentru ca alegi sa infrunti tot si sa nu alegi calea cea mai usoara. Cheia succesului: bucura-te de orice prostie care ti se intampla, fii fericit cand esti trist (absurd, nu?) si bucura-te indelung de un lucru epuizat pana cand iti iese altul in cale!

[inca nu stiu de ce parte a balantei sunt, asa ca las lucrurile sa vina de la sine si de asemenea las aberatiile mele sa imi umple 'blogul'. Oh si scuzati-mi pesimismul- cateva pagini de "Cioran" m-au afectat...]

-A-